Cartea Albă APIP

CARTEA ALBĂ APIP

Prezenta listă de priorităţi a Asociaţiei Patronale din Industria Prelucrătoare (APIP) este o încercare de a sistematiza problemele de ordin legislativ/regulator cu care se confruntă membrii asociaţiei, precum şi de a oferi soluţiile, în viziunea aceloraşi membri ai asociaţiei, pentru depăşirea constrângerilor respective, iarăşi într-o formă sistematizată şi uşor de accesat pentru decidenţi şi toţi cei interesaţi. Fiind abia la început, asociaţia nu-şi propune imediat o agendă ambiţioasă de priorităţi. Mai degrabă, această ediţie va servi ca un instrument de mobilizare internă a eforturilor companiilor membre pentru promovarea unor priorităţi comune, dar şi o încercare de aplicare în practică şi de testare a eficienţei instrumentelor publice şi transparente de advocacy pentru promovarea intereselor membrilor asociaţiei. Privită ca atare, nu ne propunem o ediţie ambiţioasă sau un anumit grafic de lansare a unor astfel de iniţiative, sub forma listelor periodice de priorităţi. Prezenta listă va fi actualizată pe bază continuă, pe măsura aderării la iniţiativă a tuturor membrilor interesaţi de o astfel de modalitate de soluţionare a constrângerilor de ordin legislativ/regulator şi de promovare a priorităţilor proprii.

 

PRIORITĂŢILE APIP:

I. STABILITATEA POLITICĂ

Probleme: Instabilitatea politică internă nu garantează securitatea investiţiilor, de asemenea prezintă un risc major pentru logistica mărfurilor.

Soluţii: Micşorarea influenţei politicului prin stabilirea priorităţilor dezvoltării industriale a ţării, inclusiv prin adoptarea unei legi de dezvoltare industrială. Transparenţa sporită a organelor de stat cu funcţii de reglementare a afacerilor. Reforma justiţiei, aplicarea corectă şi consecventă a legislaţiei.

 II. BUNA GUVERNANŢĂ, CADRUL LEGAL ŞI REGULATOR

Probleme: Neuniformitatea interpretării actelor normativ-regulatorii din domeniul de reglementare a afacerilor, ceea ce conduce la costuri sporite de gestionare a afacerilor şi nu încurajează investiţiile în economie, în special în sectorul industrial. Dialogul public-privat este deficient.

Soluţii: Optimizarea întregului cadru normativ-regulator pornind de la obiectivul general naţional de dezvoltare industrială. Implementarea legilor şi strategiilor în mod eficient şi consecvent, consultarea reală, dar nu doar formală a mediului de afaceri la elaborarea politicilor de reglementare a afacerilor.

Probleme: Legislaţia şi normele fiscale şi vamale sunt în permanenţă obiectul interpretării de către organele cu funcţii de reglementare în domeniile respective, iar aplicarea acestora în practică este neuniformă şi impredictibilă. Lipseşte consecvenţei în modul de apreciere a încălcărilor fiscale şi stabilire a amenzilor şi sancţiunilor, în calculul şi modul de achitare a impozitelor. Aceasta, la rândul său, conduce la costurile fiscale incerte.

Soluţii: Mediul fiscal şi de reglementare trebuie să fie mai predictibil. Efectuarea analizei interpretărilor de către organele fiscale a litigiilor care au existat până în prezent la acest capitol şi modificarea corespunzătoare a legislaţiei, care ar conduce la construirea unui cadru legislativ şi normativ clar. Stabilirea mecanismelor adecvate, prin intermediul cărora Serviciul Fiscal de Stat ar putea emite aviz prealabil, decizii cu caracter obligatoriu. Plasarea accentului pe rolul organelor fiscale de consultare şi asistenţă în respectarea de către business a legislaţiei fiscale. SFS trebuie să ajute întreprinderile să respecte legislaţia şi nu doar să sancţioneze încălcările, sancţiuni care nu sunt tot timpul justificate. Cu referire la legislaţia şi procedurile vamale, acestea trebuie să faciliteze la maxim procedurile de export şi import.

III. CULTURA ŞI MEDIUL ANTREPRENORIAL

Probleme: Instituţiile de resort îşi îndeplinesc doar formal funcţiile, lipseşte în totalitate efortul acestora de îmbunătăţire continuă, motivare şi suport pentru beneficiarii serviciilor. Companiile se confruntă cu necesitatea de a obţine aprobări de la mai multe agenţii pentru licenţe, permise şi autorizaţii. Există o lipsă generală de criterii şi cerinţe clare, principii şi proceduri transparente, ceea ce conduce la costuri mari de reglementare.

Soluţii: Schimbarea atitudinii organelor publice în raport cu serviciile prestate. Serviciul public trebuie să fie un serviciu prestat calitativ, nu privit ca o favoare acordată. Pentru aceasta este nevoie de o schimbare radicală în managementul instituţiilor ce prestează servicii publice, inclusiv de o certificare a calităţii managementului acestora.

 IV. SUPREMAŢIA LEGII ŞI PROTECŢIA DREPTURILOR DE PROPRIETATE

Probleme: Corupţia, management defectuos în administrarea sistemului judiciar, în aplicarea legilor şi rezolvarea disputelor comerciale.

Soluţii: Reforma justiţiei.

 V. INFRASTRUCTURA FIZICĂ

Probleme: Lipseşte infrastructura transportului adecvată activităţii industriale (companiile industriale trebuie să asigure transportul angajaţilor în cazul lucrului în mai multe schimburi).

Soluţii: Adaptarea transportului public la cerinţele industriei.

 VI. ACCESUL LA SERVICIILE FINANCIARE

Probleme: Costurile ridicate ale împrumuturilor. Concurenţa redusă pe partea de ofertă în rândul instituţiilor financiare. Lipsa tehnicilor de evaluare a riscurilor diversificate de credite. Taxele suplimentare percepute de instituţiile financiare.

Soluţii: Încurajarea creării fondurilor cu capital de risc. Abordarea schemelor de garantare a creditelor şi împrumuturilor cu dobândă mică pentru start-up-uri. Demonopolizarea şi deschiderea sectorului bancar.

VII. ACTIVITATEA ZONELOR ECONOMICE LIBERE

Probleme: Conform prevederilor art.6 alin.(10) al Legii nr.440-XV din 27.07.2001 cu privire la zonele economice libere, unul din genurile de activitate ce poate fi desfăşurat în zona liberă este activitatea comercială externă. În sensul legii menţionate, activitatea comercială externă se defineşte ca fiind comercializarea angro a mărfurilor importate în zona liberă din afara teritoriului vamal al Republicii Moldova şi livrate la export; comerţ electronic cu mărfurile străine pe pieţele externe, precum şi acordare a diverselor servicii pe aceste pieţe. Unii rezidenţi sunt interesaţi să livreze mărfurile autohtone la export sau mărfurile din afara ţării către alţi rezidenţi ai zonei libere, însă legea actuală nu permite acest lucru.

Soluţii: Întru facilitarea şi impulsionarea activităţii zonelor economice libere, considerăm necesar redefinirea noţiunii de activitate comercială externă, pentru a da posibilitate rezidenţilor zonei libere să livreze mărfurile autohtone la export sau mărfurile din afara ţării către alţi rezidenţi ai zonei libere.

În acest context, propunem următoarea formulare a activităţii comerciale externe a rezidenţilor ZEL: „Activitate comercială externă – comercializare angro a mărfurilor importate în zona liberă de pe teritoriul Republicii Moldova sau din afara teritoriului vamal al Republicii Moldova şi livrate la export sau import; comerţ electronic cu mărfurile străine pe pieţele externe, precum şi acordare a diverselor servicii pe aceste pieţe”.

VIII. CODUL MUNCII

Probleme: Multe dintre prevederile actuale ale Codului Muncii creează bariere suplimentare în activitatea companiilor industriale şi nu le permit acestora să-şi optimizeze şi să-şi eficientizeze cheltuielile în legătură cu personalul. Legislaţia ce reglementează raporturile în domeniul muncii este îndreptată primordial spre protecţia angajaţilor şi nu prevede mecanisme funcţionale de stimulare a eficienţei muncii acestora, de încurajare a angajării tinerilor specialişti, precum şi de concediere a personalului ineficient ori de calificare necorespunzătoare. În atare model angajatorii nu pot crea o echipă funcţională fără să suporte cheltuieli financiare neproporţionale şi pierderi de timp, reducând astfel esenţial competitivitatea pe plan naţional şi internaţional.

Soluţii: Este necesar ca Codul Muncii să fie revizuit în direcţia asigurării unui echilibru optimal între drepturile angajatorilor şi cele ale angajaţilor. Principalele măsuri, care ar elimina prevederile împovărătoare ale Codului Muncii (CM), în opinia noastră, trebuie să vizeze următoarele aspecte:

– CM prevede, că angajatorul poate schimba temporar, nu mai mult de 1 lună, fără acordul salariatului, locul şi specificul muncii doar în cazul prevăzut de art.104 (2), adică în cazuri excepţionale (avarii, ş.a.). Este necesar de exclus limitările art. 104 (2), astfel ca în cazuri de necesitate în producţie angajatorul să fie în drept să transfere salariatul, fără acordul acestuia, la alt lucru (art. 73);

– Conform prevederilor actuale ale CM, angajatorul poate anunţa şomaj tehnic pe o perioadă nu mai mare de trei luni în decursul unui an calendaristic cu achitarea a 75% din salariu de bază, ceea ce pune presiuni salariale suplimentare asupra angajatorului. O soluţie de optimizare a intereselor angajatorului şi angajatului ar fi să nu se achite salariul pentru primele 2 săptămâni (art. 80);

– CM prevede încetarea contractului de muncă în cazuri de deces, expirarea termenului contractului, încheierea sezonului, forţă majoră, atingerea vârstei de 65 ani a conducătorilor unităţilor de stat ş.a. Este necesar de completat cazurile de încetare a contractului cu atingerea vârstei de pensionare. În continuare, angajatorul poate să propună încheierea unui contract la termen (art. 82);

– Pentru cazurile de demisie şi concediere, propunem reformularea art. 85 şi art. 86, în scopul asigurări echităţii părţilor. Astfel, angajatul trebuie să aibă dreptul la demisie în 14 zile, iar angajatorul să aibă dreptul să concedieze angajatul anunţându-l prin cerere scrisă cu 14 zile înainte (art. 85, 86);

– CM prevede desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului în cazul reducerii, încălcării disciplinei muncii, necorespunderii funcţiei, ş.a. pentru membrii sindicatului, doar cu acordul acestuia. Pentru cei ce nu sunt membri ai sindicatului, la fel se cere consultarea prealabilă a sindicatului, care poate fi primită în 10 zile de la adresare. Este necesar de exclus limitările respective în cazul angajaţilor, care nu sunt membri ai sindicatului (art. 87);

– CM prevede, de regulă, repartizarea uniformă a timpului de muncă în decursul săptămânii – 5 zile/8 ore, ce se stabileşte în regulamentul intern, graficul anual, aprobat de conducător, coordonat cu sindicatele. Este necesar de completat prevederea respectivă cu condiţia că angajatorul este în drept, în cazul necesităţii în producere, să modifice durata săptămânii de lucru cu recuperare ulterioară: a zilelor de lucru, dacă săptămâna a avut mai multe zile de odihnă, şi a zilelor de odihnă, dacă a avut mai multe zile de lucru, decât au fost stipulate în grafic (art. 98);

– CM prevede achitarea salariului mediu pentru zilele de sărbătoare salariaţilor în acord şi pe unitate de timp. Este necesar de exclus oricare plată pentru zilele de sărbătoare (art. 111);

– CM prevede restricţii la reţinerile din salariul angajatului. Este necesar ca CM să fie completat, astfel ca în cazul concedierii, demisiei salariatului, angajatorul să poată reţine toate datoriile, pe care angajatul le are faţă de întreprindere (art. 148);

– CM prevede acordarea concediilor suplimentare plătite în modul stabilit de Guvern. Hotărârea Guvernului prevede achitarea a 75% din salariul mediu pentru concediul suplimentar de 30 zile anual. Este necesară eliminarea oricăror garanţii şi compensaţii acordate salariaţilor care îmbină munca cu studiile în instituţiile de învăţământ superior şi mediu de specialitate, cu excepţia cazurilor când angajatul este trimis la studii de către angajator (art. 178, 179, 180, 181, 182);

– CM prevede, în cazul reducerii de personal, achitarea salariului mediu pe o săptămână pentru fiecare an lucrat. Este necesar ca prevederea respectivă să fie înlocuită cu achitarea salariului pentru maximum 2 luni, iar dacă după 2 luni persoana nu s-a încadrat în serviciu – încă pentru maximum o lună (art. 186).