APIP a organizat și reprezentat Republica Moldova la expoziția Global Automotive Components and Suppliers 2019 de la Stuttgart

Asociația Patronală din Industria Prelucrătoare (APIP), a organizat și reprezentat Republica Moldova la expoziția Global Automotive Components and Suppliers 2019, care s-a desfășurat în perioada 21 – 23 mai 2019 la la Stuttgart, Germania. GACS 2019 este unicul show din Europa dedicat prezentării componentelor auto și furnizorilor de componente, fiind un eveniment de primă importanță pentru toți managerii de achiziții OEM, Tier 1, TIER 2 pentru autovehicule, furnizori de componente și ingineri.

 

Expoziția nu este dedicată publicului larg și sunt invitați să participe doar factorii de decizie cheie. Circa 11.000 de ingineri de automobile și manageri achiziții din peste 50 de țări au trecut prin ușilele din Messe Stuttgart pentru a vizita expoziția Global Automotive Components and Suppliers Expo și expozițiile sale învecinate Motor Expo, Expo Automotive Interiors și Expo 2019.

 

Participarea Republicii Moldova a fost organizată în baza contractului de grant semnat cu Agenția de Investiții (Invest Moldova), dar și cu suportul Proiectului de Consiliere a Guvernului R. Moldova în politici economice implementat de Agenția de Cooperare Germană (GIZ), cu sprijinul financiar al Ministerului German pentru cooperare economică și dezvoltare (BMZ) și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

 

Republica Moldova a fost reprezentată de către APIP care a promovat companiile din domeniul automotive dar și oportunitățile investiționale ale zonelor economice libere, cu o prezentare a istoriilor de succes. Sub brand-ul Invest Moldova au participat Zona Economică Liberă „Bălți” și Zona Economică Liberă „Business- Ungheni”, dar au fost expuse și mostre ale unor companii importante din sectorul automotive din țara noastră precum GG Cables&Wires, Lear Corporation, Blacksea- EMS, Whetec și Andreas Confezioni, care au servit drept confirmare a capacității țării noastre de a găzdui astfel de investiții.

 

În cadrul expoziției, participanții au avut posibilitatea de a comunica și stabili legături atît cu furnizori de top ai industriei care și-au prezentat cele mai recente tehnologii, dar au preluat și experiența altor țări în abordarea și atragerea potențialilor investitori.