Implementarea proiectului investițional cu capital elvețian din Ștefan Vodă

La 12 aprilie 2022, Domnul Marin CIOBANU, Președinte APIP împreună cu Domnul Bernhard METZGER, reprezentant al Holdingului Schoeni.ch. din Elveția, s-au deplasat în raionul Ștefan Vodă pentru a inspecta implementarea proiectului investițional de construcție al fabricii de procesare a fructelor și legumelor.
La 12 mai 2021 a fost fondată entitatea moldovenească “HIS EAST”S.R.L., de către Domnul Daniel SCHÖNI – antreprenor elvețian cu experiență, iar la data de 02 iulie 2021 aceasta a devenit companie rezidentă a ZEL“Bălți”, în subzona Ștefan Vodă.
Per general, motivația investitorilor reprezintă crearea de noi locuri de muncă în zonele rurale și cu dificultăți economice din întreaga lume, cum ar fi și regiunea de sud-est a Moldovei. Acesta este un important proiect investițional, oferind fermierilor din regiune acces la piață de desfacere.
Le dorim mult succes prietenilor din Elveția și le mulțumim pentru suport în atragerea și altor investiții strategice, care vor duce la crearea a noi locuri de muncă în Republica Moldova!